Locomotiva unui tren a luat foc, între Arad și Timișoara. Traficul feroviar a fost întrerupt

Locomotiva unui tren a luat foc, între Arad și Timișoara. Traficul feroviar a fost întrerupt
Foto: Captură Youtube
Publicat: 23/08/2021, 11:16

Traficul feroviar este oprit luni dimineaţă pe ruta Arad – Timişoara după ce locomotiva unui tren de călători a fost afectată de un incendiu.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 05:00.

Potrivit CFR, traficul feroviar este oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Șag și Vinga, (linie simplă electrificată), unde luni dimineață s-a produs un incendiu la locomotiva trenului R 2602.

Vagoanele au fost desprinse imediat de locomotiva în flăcări. În trenul cu două vagoane erau 30 de persoane, care au ieșit în siguranță din garnitură. Ele au fost preluate de un alt tren și duse în siguranță la Timișoara Nord. La fața locului s-au deplasat pompierii care au acționat pentru stingerea incendiului și o drezină pantograf de la CFR SA, care va face verificări la linia de contact.

În momentul de față, șase trenuri de călători staționează în gările adiacente, așteptând redeschiderea circulației, urmând să ajungă la destinație cu întârziere.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest incident feroviar şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă. (A.B.)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Vedeta baschetbalului american LeBron James va purta drapelul SUA la Jocurile Olimpice